Un cantec pentru eternitate...

Sunt norocoasa. De ce? Pentru ca imi permit sa inchid ochii si sa visez. Visele ma duc intr-o lume stiuta numai de mine, o lume a sperantelor, a realizarilor, a faptelor bune. O lume in care oamenii nu se dusmanesc, nu se intrec pentru a avea cea mai frumoasa si moderna casa, cea mai noua masina - chiar doua "exemplare", cel mai bine platit serviciu. In visul meu, totul se petrece intr-ul loc cu oameni simpli, prietenosi, buni, oameni care nu au uitat ca au fost si ei copii candva si care si-au pastrat vie flacara mistica a copilariei! De multe ori ma retrag in lumea mea, privesc in jur, imi hranesc spiritul cu optimism, bunatate, intelegere, rabdare si, incet incet, visul se transforma in povestea vietii mele: stiu ca ma voi intoarce in lumea reala, unde boemul meu vis se va evapora. De acum va trebui sa o iau de la inceput si sa lupt pentru a-mi atinge idealurile. Va trebui sa urmez ciclul inexorabil al vietii. Exista o legenda despre o pasare care, de cand se naste, este condusa de un singur ideal: acela de a gasi un copac cu spini. "Pasarea Spin" isi incepe calatoria si nu se opreste pana nu ajunge la acel copac - pentru ea, acesta este scopul vietii. Cand gaseste copacul cu spini, pasarea se arunca in cel mai ascutit spin, cantand cel mai frumos cantec ce se poate auzi pe Pamant. Moare cantand, implinindu-si visul. Acum, ea dobandeste suprematie, sacrificandu-se pe altarul vietii. In extazul mortii canta, ne incanta, fara sa stie ca i se apropie sfarsitul - Pasarea Spin canta pentru prima si ultima data, pana i se stinge si ultima suflare a vietii. Se spune ca, atunci cand canta, toata lumea se opreste pentru a-i auzi glasul mirific, iar Dumnezeu zambeste din Rai. Din pacate si noi, oamenii, procedam ca Pasarea Spin...ne nastem pentru a urma un vis, un ideal pe care il putem implini doar cu pretul pe care il plateste aceasta minunata pasare. Diferenta este ca noi ne infingem singuri si cu buna stiinta spinul in piept si de multe ori nu reusim sa ne atingem idealul vietii noastre. Noi stim ce urmeaza, intelegem si totusi o facem! Totusi o facem...

Pasarea Spin

"Din ochiul vietii cu miresme fade
ce nu a multumit ratiunea celor vii
s-a ridicat un zbor cu iz de moarte
intr-un noian de-acumulari tarzii -
fara prejidecati desarte...

ca o faptura ce n-a fost nicicand
fara cutremurari si fara de regrete
a 'nfiripat un zbor cu urme de pamant
care rapid in timp se pierde -
ca un torent de vant...

din cuibul Sau...ce-i cetatuie de durere
cu porti inchise si ferestre neavute
o pasare respira visul celui care piere
in lumi ciudate si abrupte -
ce 'nobileaza orice vrere...

e pasarea ce canta doar o data
'naltand coloane infinite catre cer
de triluri ce le-a strans o viata'ntreaga
cu suferinta multa si mister -
ce n-au lasat-o sa aleaga...

un drum...un singur drum cu parasire
de loc lumesc fara de spatiu si de timp
un drum catre-un copac ce-i de la sine
acoperit cu spini ce nimicesc -
o zburatoare care vine...

apoi cantand printre salbatecele ramuri
se-aruca singura in spinul cel mai lung
ce-i intra-n trup cu ascutis profund
creind o agonie ce-i tezaur -
in vocea-i cea de Sfant,...

cant de eterna vraja si unica chemare
a carui pret e existenta care vrea
sa 'ntreci o ciocarlie sau privighetoare
cu tot ce-i unicat in viata ta -
la care Dumnezeu Tresare...

acesta-i pretul ce-l platim durand
tot ce-i mai bun in nestiuta croaziera
o clipa de curaj si-un esential cuvant
dintr-o legenda auspera -
cu-adevarat invatamant..."
(sursa poezie: http://www.zang.ro/blog/33006/legenda-pasarii-spin)


LEGENDA PASARII SPIN

"Incerc, de prin cronici adinc ferecate,
Sa scot la lumina, din sipetul plin,
Din file-nnegrite, de mult ingropate,
Frumoasa legenda a pasarii spin.

Ce freamat in zbateri de aripi maiastre,
Ce vis de lumina, ce dor de-a trai,
In zborul-fantasma sub palide astre,
In cintecul-vraja din zorii de zi.

Dar spaime nascute de noaptea ce piere
O-ndeamna, viclene, sub cerul de foc,
Sa lase in juru-i pustiu si tacere…
E dansul din urma. E ultimul joc…

Sa fie doar teama ca timpul se cerne,
Clepsidra ca-i goala sa fi intuit,
Nutrind oare gindul ca toate-s eterne
Aflat-a ca-n toate exista sfirsit?

Din cerul potrivnic in zbor se avinta…
O cheama pamintul. O vrea negresit.
In virful de spin se opreste, infrinta.
Nu iarta ursita ce e de-mplinit.

Cu pana-nrosita de spinul ce nume
I-a dat preafrumoasei cu tragic destin,
In pragul de ziua, la margini de lume,
S-a stins o farima din harul divin…"
(sursa poezie: http://sfinx777.wordpress.com/2008/06/30/suflete-pereche/)