Pe ulitele copilariei

"Ah, de ce n-am zece vieti, sa te cant natura!!!"

Infloresc gradinile
Ceru-i ca oglinda
Prin livezi albinele 
Si-au pornit colinda
Canta ciocarliile
Imn de veselie
Fluturii cu miile 
Joaca pe campie
Joaca fete si baieti
Hora-n batatura
Ah , de ce n-am zece vieti
Sa te cant, natura?
Ah , de ce n-am zece vieti
Sa te cant, natura?

 Te-ai trezit mai tanra/a cu 5, 10, 20, sau chiar mai multi ani? :)
 Recunosc, cand am reascultat acest cantec, mi-am amintit de o excursie facuta cu doamna invatatoare (clasa a II-a sau a III-a), undeva la munte...era primvara, "fluturii cu miile" se jucau pe campia invadata de flori superbe, colorate, incadrate ici colo de cateva fire de iarba si de copiii ce se bucurau de vremea superba, glorificand, prin jocurile lor, reinvierea naturii. Acei copii eram noi, cei care nu stiam pe atunci decat sa radem, sa ne jucam, sa glumim si sa stam alaturi unii de altii.

 



Amintindu-mi toate acestea, mai ca-mi vine sa merg in cea mai apropiata padure si sa tip: "Ah, de ce n-am zece vieti, sa te cant natura!!!"...si sa raman acolo, ascultand pupaza cum canta si vazand cum sar fericite brscutele :)


 


 ...si uite asa, tot mergand prin padure, ne apuca iarna. Iti amintesti cand "toata ziua prin zapada" iti plimbai saniuta, iti bateai prietenii cu bulgari, ca apoi sa faceti cel mai mare si mai frumos om de zapada...bineinteles, cu fular, caciulita, morcov si toate celelalte? :)


 


 ...nu-i asa ca vara, cand mergeai la mare, iti gaseai prieteni pe plaja sau prin hotel si faceati castele de nisip, cu poduri, cu lacuri...si faceati chiar si mancare ;)? Si nu-i asa ca macar o data ai cantat cum ti s-a daramat "podul de piatra"? :))


"Podul de piatra
S-a darimat.
A venit apa
Si l-a luat.
Vom face altul
Pe rau in jos,
Altul mai trainic
Si mai frumos. "



 Cand te intalneai in fata blocului cu prietenii si va jucati "Elasticul", "Leapsa", "Sotron", "Flori, fete si baieti", "V-ati ascunselea!", "1,2,3 la perete stai!", iesea un tarabooooi de mai mare dragul! :) Si cand va mai si certati un pic - ca altfel nu se putea, nu mai avea farmec - erati "aprigi ca niste zmei.../Sprinteni si ochesei" ;) Si uite asa, trebuia sa vina si cate un parinte pentru a va apostrofa...si atunci..."Aualeu ce taraboi, /Dai intr-unul tipa doi"

 

 Si pentru ca, nu-i asa, "copilaria n-o vom uita", canta si tu cu mine:

Dragi copii din lumea-ntreaga 
Flori albastre, mandre flori
Astazi gandurile noastre
Se indreapta catre voi.

Refren: 
Copilaria n-o vom uita
Nu ne mai intalnim cu ea.(bis)

Dac-o jucarie draga 
Din vitrina-a disparut 
Sterge-ti lacrima pribeaga
Ce e rau a si trecut.


Refren

Daca-a ta invatatoare 
Fara mila te-a certat
Nu uita ca pentru tine 
E mama cu-adevarat.


Refren

"Ieri am fost si noi copii, dar timpul ne-a schimbat..."


 


 "O lume minunata" este un cantec superb, care ne aminteste ca "Ieri am fost si noi copii /Dar timpul ne-a schimbat" si din care trebuie sa ramanem cu cateva citate, pentru a ne fi calauze mai departe:


"Ce zambet poate fi
Mai sincer, mai curat
Ce ochi stiu a vorbi atat de adevarat"


"Copiilor sa dam iubirea ce-o purtam
Ce-i bun sa le aratam"

In poze este scumpa mea finuta: Adelina Mihaela :)




















  

Exercitiu de imaginatie

Imagineaza-ti urmatorul scenariu: planeta Pamant este un magazin universal (Carrefour, Kaufland, Billa sau oricare magazin de acest gen iti place). Universul reprezinta restul lumii (restul planetei noastre). Planeta noastra (pe scurt: Magazinul) reprezinta Interiorul. Universul (continuarea planetei) reprezinta Exteriorul. Oamenii ce locuiesc in Magazin se numesc "nomi". Sunt mici, atat de mici incat traiesc sub podelele magazinului. Imagineaza-ti ca aceste vietati suntem noi. Pe langa noi, mai traiesc si alte vietati: niste uriasi care arata exact ca noi! Acestia vin din Exterior in Magazinul in care noi locuim, stau o vreme si...pleaca.
Nu ne oprim aici! imagineaza-ti in continuare: in loc de Dumnezeu, va exista "Fratii Arnold (din 1905)" - cel care a "construit" Magazinul.
Este un exercitiu de imaginatie greu, nu-i asa? Hai sa recapitulam...printr-un oarecare citat dintr-o oarecare carte...
"La inceput...
Fratii Arnold (din 1905) a creat magazinul.
Sau cel putin asa credeau miile de nomi care traisera de multe generatii sub podelele Fratilor Arnold (din 1905), un vechi si respectat magazin universal. Magazinul a devenit lumea lor. O lume marginita de un acoperis si multe ziduri.
Vantul si ploaia au devenit legende. La fel si ziua, si noaptea. Acum existau sisteme care stropeau cu apa impotriva incendiilor, aparate de aer conditionat, iar vietile lor mici si ingramadite se scurgeau in ritmul dintre Ora Deschiderii si Ora Inchiderii. Anotimpurile anului lor erau Reducerile din Ianuarie, Modele de primavara, Chilipirurile Verii si Luna Cadourilor. Condusi de Abate si si de ceilalti preoti de la Papetarie, ei il venerau - intr-un mod politicos, dar nici prea religios, ca sa nu se supere - pe Fratii Arnold (din 1905) despre care credeau ca crease intreaga lume si deci si Magazinul cu tot ce era in el"


Seamana cu o poveste scrisa pentru copii, nu-i asa? Ai dreptate, asa si este! :)
Hai sa citim putin printre randuri...sa ne imprietenim cu literele si sa ne invete ele taina cuvantului si multiplele intelesuri ce le poate oferi...o poveste. Raportat la viata noastra de zi cu zi, acest citat se poate tansforma in realitate. Ti se pare o aberatie?...sa ne gandim putin! Reia, te rog, scenariul de mai sus. (pentru cei cu o gandire analitica, voi prezenta in cele ce urmeaza cateva egalitati) :)
planeta Pamant = Magazin (1)
Magazinul = Interior (2)
Universul = Exterior (de retinut este faptul ca nomii din poveste nu cred ca in Exterior mai exista ceva, nu cred ca in Exterior exista viata)
Din relatiile (1) si (2) rezulta ca planeta Pamant = Interior
oamenii = nomi (sa nu uitam ca in Magazin sunt si alte vietati, care seamana cu nomii, dar sunt mult mai mari)
Dumnezeu = Fratii Arnold (din 1905)
Oare, ca si nomii din poveste, noi nu credem intr-o forta divina (Dumnezeu, in cazul nostru) care a creat Pamantul? Oare printre noi nu sunt oameni care cred ca exista viata DOAR pe Pamant?
Daca ti-am captat macar putin atentia, "Trilogia nomilor" scrisa de Terry Pratchett este povestea perfecta pentru a continua (respectiv a intelege) analogia.

(VA CONTINUA)

Nu lasa visele sa piara, pentru ca daca visele mor viata nu este decat o pasare cu aripi rupte care nu mai poate sa zboare.
Se spune ca noatea este un sfetnic bun...oare asa sa fie? De cate ori nu ai urmarit fascinat cum soarele apune, lasand in urma-i cortina ridicata pentru Grandiosul Spectacol...



Spectacolul Noptii

Personajele

Luna
Stelele
Luceafarul
Curcubeul
Pamantul
Cerul
Omul
Indragostitii (El si Ea)
El
Ea

ACTUL I

(Ploua. O ploaie calda, de vara. Ploua, dar Soarele straluceste din ce in ce mai puternic.)

SCENA I

SOARELE si NORII

SOARELE (aruncandu-si cu maiestrie razele spre norii cenusii ce il acopera): oare voi nu vedeti cat de abatuti sunt oamenii, florile, copacii si animalele cand ploua atat de mult?
NORII (deranjati de razele Soarelui): oamenii sunt abatuti si daca ploaia nu isi face aparitia cateva zile. Oamenii sunt intotdeauna nemultumiti!
SOARELE: va rog, lasati-ma sa incalzesc si sa usuc Pamantul, macar de dragul florilor ce sufera de atata amar de timp. Ploua de mai bine de trei zile!
NORII: oamenii au gresit, mereu au gresit fata de natura. Acum, este atata ura si atata rautate, incat cerul nu mai poate face fata: ca orice vietate, nu poate decat sa planga...iar cerul nu poate sa planga decat cu ajutorul ploii!
SOARELE: nu mai e mult timp pana la apus. Va promit ca voi face tot posibilul pentru a readuce speranta in randul oamenilor. Va rog sa ma lasati singur cat mai am timp...sunteti obositi, trebuie sa va odihniti. Fara sa vreti, puteti face mult rau...
NORII (obositi): prea bine! Vom pleca. Suntem obositi si nu vrem sa facem rau nimanui...vrem doar ca oamenii sa inteleaga importanta naturii in lumea lor!

SCENA II

SOARELE si CURCUBEUL

SOARELE (cu ultimele forte, incearca sa incalzeasca pamantul si sa readuca o vapaie de speranta in sufletul oamenilor): trebuie, trebuie sa ma lupt pentru a aduce zambetul Pamantului. Norii au dreptate, insa speranta moare ultima. Unicul meu vis este sa am grija ca Pamantul sa fie fericit si ca oamenii sa revina la ganduri de bucurie, bunatate, respactandu-se unii pe altii.
CURCUBEUL (isi face timid aparitia lamga maiestruosul Soare): ...
SOARELE (privind fericit spre Curcubeu, razand): bine ai venit, dragul meu. Nu iti fie teama! Nu mai ploua, cerul nu mai este suparat. Tu esti zambetul Cerului si al Pamantului, tu aduci fericire si speranta oamenilor. Iata, dragul meu...priveste pretutindeni: lumea s-a oprit parca pentru a te privi. Nu iti fie teama! Acum, ca glasul ploii s-a limpezit, poti zambi Pamantului!
CURCBEUL ("stralucind" din ce in ce mai mult, parca mangaind Pamantul): bine te-am gasit! Ai dreptate, cerul pare a se fi inveselit. Lumea pare a se fi schimbat pentru o clipa - sau pentru eternitate? Ce frumos ar fi ca aceste clipe sa se integreze in imensitatea timpului!
SOARELE: dragul meu, am reusit sa readuc speranta si bucuria pretutindeni. Acum este timpul sa ma retrag pentru a-mi reface puterile.

ACTUL II

(Soarele dispare in orizontul necuprins, lasand in urma cortina ridicata pentru spectacolul noptii...)

SCENA I

CERUL si LUNA

CERUL (singur, asteapta si se gandeste...): se spune ca speranta moare ultima. EU ar trebui sa fiu mandru, sa conduc, sa pedepsesc! Oamenii au intrecut orice limita de mult timp. Stiu ca nu le-am dat o lectie pe masura greselilor facute si stiu ca fericirea si bunatatea lor nu va dura mult timp. Asa e firea lor...intotdeauna nemultumiti. Pamantul insa nu are nici o vina...pe el trebuie sa il protejez. Dar cum? Cum...? Nu am cum sa pedepsesc oamenii si sa protejez Pamantul in acelasi timp!
LUNA (mirata, se uita in jur si ii vorbeste Cerului): ce s-a intmaplat, Marite Imparat? Cu ce te-au suparat oamenii atat de mult?
CERUL: tu, care esti Regina Noptii, vezi doar partea acceptabila, uneori frumoasa a lumii. Noaptea oamenii se odihnesc, se roaga, se caiesc pentru relele de peste zi. Noaptea aduce sclipiri de farmec si de magie peste sufletele lor. Acum, indragostitii se iubesc mai mult ca oricand, iar ceilalti sunt cuprinsi de oarecare teama...teama de necunoscut! Ziua insa...ziua nu le mai e teama de nimic! Atunci, pentru ei, orice este posibil. Atunci uita ca trenul vietii ii va duce, candva, pe ultimul drum.
LUNA (din ce in ce mai mirata): dar este atat de frumos noaptea...am auzit atatea legende despre "mirajul noptii", dar nu stiam ca sunt adevarate. Am auzit ca noaptea lumea este invelita cu un vesmant lung si larg, croit din sclipiri de farmec si scantei de magie, ce are puterea de a face lumea mai frumoasa, mai buna si mai credincioasa. Se pare ca este adevarat...
CERUL: tot ce ai auzit este adevarat. Orice legenda are o farama de adevar.
LUNA (ganditoare): noaptea aceasta va fi speciala...Cerule, vreau ca aceasta noapte sa fie deosebita, lasand frumusetile si tainele Pamantului descoperite ochilor si sufletului oamenilor. Vreau ca macar un om sa isi deschida sufletul si sa primeasca Binecuvantarea Noptii pentru intreaga viata. Vreau ca acest om (sau acesti oameni) sa schimbe si pe altii...noaptea este un sfetnic bun!

SCENA II

LUNA, EA, EL si STELELE (EA si EL intr-un oarecare parc, EL stand pe o banca, EA stand pe banca alaturata)

LUNA (catre stele): in aceasta noapte vreau sa straluciti cat de puternic puteti! Vreau sa priviti pamantul si oamenii cu intelepciune, bunatate, voie buna si speranta. Stelelor, vreau ca in aceasta noapte, oamenii sa simta magia ce ii invaluie o data cu apusul Soarelui.
EA (sta pe banca, priveste ingandurata spre cer si vorbeste, sperand parca sa fie auzita de cineva): cat de frumos stralucesc stelele in aceasta noapte. Iar luna...luna este...este...mirifica! (ofteaza) Doamne, totul pare magic, ireal. Stelele si luna par atat de aproape...(priveste mirata luna)...iar luna, parca ar vrea sa imi spuna ceva! (ofteaza) mi se pare. Totul este ireal...totul! Ireal si totusi atat fermecator...
EL (sta pe banca, priveste luna): cat de maiestoasa pare luna in aceasta noapte! Si cat de aprape de sufletul meu! (priveste atent cerul) Este un cer senin, ca pentru doi indragostiti. Un sentiment neinchipuit pluteste in aer...(i se face frig)...pare ireal, inimaginabil. Vantul pare sa readuca in sufletul meu fiorul iubirii, iar luna si stelele parca ar vrea sa imi spuna ceva. Parca...
EA (viseaza, vorbeste mai tare, priveste spre cer): lumea toata pare a fi acoperita cu un voal faurit din flori, iubiri si stele. Pacat...pacat ca nu am cu cine impartasi minunile ce mi se ofera in aceasta noapte. (devine melancolica, plange) Nu am cu cine imparti fericirea sau tristetea...nu am pe umerii cui sa plang si nu am cu cine sa rad...nu am cui sa ii gresesc si nu am pe cine sa iert...nu am cui sa ii spun un cuvant si nu am pe cine sa ascult....nu am pe cine sa ingrijesc si nu are cine ma ingriji. (plange, priveste cerul si ramane ganditoare, incordata, dezamagita)
EL (aude ca plange cineva, o aude pe EA): ...parca plange cineva...oare mi se pare? (se indreapta spre EA si ramane inmarmurit) Domane...oare in fata mea s-a ivit un inger? Daca este un inger, oare de ce plange? Poate este o zeita trista, dezamagita? Cat imi doresc sa merg langa EA...dar daca se va speria? Daca va pleca si nu o sa o mai vad niciodata? Daca...?
EA: (se uita in jur, apoi priveste spre cer...lacrimeaza)
EL (cauta un trandafir rosu si se indreapta spre EA): Domnisoara, imi cer scuze...(se balbaie)...am...eu...observ...imi cer scuze! (zambeste, ofteaza) Domnita, (ii ofera trandafirul) va pot ajuta cu ceva? Va simititi bine?
EA (se sperie): credeam ca sunt singura! Oh, ati auzit tot ce am spus? (priveste trandafirul) Va multumesc pentru acest gest...magnific trandafirul! (il priveste pe EL) Totul este atat de frumos, si...am inceput sa visez si sa vorbesc cu...luna, cu stelele, cu florile.
EL: imi permiteti sa stau langa dumneavoastra?
EA (isi sterge lacrimile): va rog, va rog sa luati loc!
EL: multumesc, doamana mea (ii admira frumusetea ochilor negrii)! Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului...daca este asa, dumneavoastra aveti un suflet frumos, fascinant, plin de iubire, intelepciune si bunatate.
EA: (zambeste) Va multumesc, domnul meu! (ii priveste chipul, apoi priveste spre cer) Este atat de frumoasa natura in aceasta noapte...stelele si luna ar vrea parca sa readuca bunatatea si fericirea pe pamant. Imi pare ca luna este atat de aproape de oameni in aceasta noapte...atat de aproape de sufletul meu...
EL: v-am auzit vorbind, insa credeam ca doar mi s-a parut. Aceleasi ganduri le am si eu...ceea ce gandeam, auzeam aievea; dar totul parea sa fie doar in imaginatia mea. Domna mea, acum stiu ca pe acest pamant mai exista cineva care imi impartaseste gandurile, senimentele. Oare este adevarat? Acum traiesc realitatea sau acesta este farmecul noptii?
EA: totul se intampla aievea. Uitati (ii ia mana intre gingasele-i palme si o incalzeste), pare sa va fie frig; aveti mana rece (il priveste cu atata iubire..."Doamne, oare m-am indragostit?"...ii zambeste intr-un suras angelic, bland, omenos)
EL:

Un cantec pentru eternitate...

Sunt norocoasa. De ce? Pentru ca imi permit sa inchid ochii si sa visez. Visele ma duc intr-o lume stiuta numai de mine, o lume a sperantelor, a realizarilor, a faptelor bune. O lume in care oamenii nu se dusmanesc, nu se intrec pentru a avea cea mai frumoasa si moderna casa, cea mai noua masina - chiar doua "exemplare", cel mai bine platit serviciu. In visul meu, totul se petrece intr-ul loc cu oameni simpli, prietenosi, buni, oameni care nu au uitat ca au fost si ei copii candva si care si-au pastrat vie flacara mistica a copilariei! De multe ori ma retrag in lumea mea, privesc in jur, imi hranesc spiritul cu optimism, bunatate, intelegere, rabdare si, incet incet, visul se transforma in povestea vietii mele: stiu ca ma voi intoarce in lumea reala, unde boemul meu vis se va evapora. De acum va trebui sa o iau de la inceput si sa lupt pentru a-mi atinge idealurile. Va trebui sa urmez ciclul inexorabil al vietii. Exista o legenda despre o pasare care, de cand se naste, este condusa de un singur ideal: acela de a gasi un copac cu spini. "Pasarea Spin" isi incepe calatoria si nu se opreste pana nu ajunge la acel copac - pentru ea, acesta este scopul vietii. Cand gaseste copacul cu spini, pasarea se arunca in cel mai ascutit spin, cantand cel mai frumos cantec ce se poate auzi pe Pamant. Moare cantand, implinindu-si visul. Acum, ea dobandeste suprematie, sacrificandu-se pe altarul vietii. In extazul mortii canta, ne incanta, fara sa stie ca i se apropie sfarsitul - Pasarea Spin canta pentru prima si ultima data, pana i se stinge si ultima suflare a vietii. Se spune ca, atunci cand canta, toata lumea se opreste pentru a-i auzi glasul mirific, iar Dumnezeu zambeste din Rai. Din pacate si noi, oamenii, procedam ca Pasarea Spin...ne nastem pentru a urma un vis, un ideal pe care il putem implini doar cu pretul pe care il plateste aceasta minunata pasare. Diferenta este ca noi ne infingem singuri si cu buna stiinta spinul in piept si de multe ori nu reusim sa ne atingem idealul vietii noastre. Noi stim ce urmeaza, intelegem si totusi o facem! Totusi o facem...

Pasarea Spin

"Din ochiul vietii cu miresme fade
ce nu a multumit ratiunea celor vii
s-a ridicat un zbor cu iz de moarte
intr-un noian de-acumulari tarzii -
fara prejidecati desarte...

ca o faptura ce n-a fost nicicand
fara cutremurari si fara de regrete
a 'nfiripat un zbor cu urme de pamant
care rapid in timp se pierde -
ca un torent de vant...

din cuibul Sau...ce-i cetatuie de durere
cu porti inchise si ferestre neavute
o pasare respira visul celui care piere
in lumi ciudate si abrupte -
ce 'nobileaza orice vrere...

e pasarea ce canta doar o data
'naltand coloane infinite catre cer
de triluri ce le-a strans o viata'ntreaga
cu suferinta multa si mister -
ce n-au lasat-o sa aleaga...

un drum...un singur drum cu parasire
de loc lumesc fara de spatiu si de timp
un drum catre-un copac ce-i de la sine
acoperit cu spini ce nimicesc -
o zburatoare care vine...

apoi cantand printre salbatecele ramuri
se-aruca singura in spinul cel mai lung
ce-i intra-n trup cu ascutis profund
creind o agonie ce-i tezaur -
in vocea-i cea de Sfant,...

cant de eterna vraja si unica chemare
a carui pret e existenta care vrea
sa 'ntreci o ciocarlie sau privighetoare
cu tot ce-i unicat in viata ta -
la care Dumnezeu Tresare...

acesta-i pretul ce-l platim durand
tot ce-i mai bun in nestiuta croaziera
o clipa de curaj si-un esential cuvant
dintr-o legenda auspera -
cu-adevarat invatamant..."
(sursa poezie: http://www.zang.ro/blog/33006/legenda-pasarii-spin)


LEGENDA PASARII SPIN

"Incerc, de prin cronici adinc ferecate,
Sa scot la lumina, din sipetul plin,
Din file-nnegrite, de mult ingropate,
Frumoasa legenda a pasarii spin.

Ce freamat in zbateri de aripi maiastre,
Ce vis de lumina, ce dor de-a trai,
In zborul-fantasma sub palide astre,
In cintecul-vraja din zorii de zi.

Dar spaime nascute de noaptea ce piere
O-ndeamna, viclene, sub cerul de foc,
Sa lase in juru-i pustiu si tacere…
E dansul din urma. E ultimul joc…

Sa fie doar teama ca timpul se cerne,
Clepsidra ca-i goala sa fi intuit,
Nutrind oare gindul ca toate-s eterne
Aflat-a ca-n toate exista sfirsit?

Din cerul potrivnic in zbor se avinta…
O cheama pamintul. O vrea negresit.
In virful de spin se opreste, infrinta.
Nu iarta ursita ce e de-mplinit.

Cu pana-nrosita de spinul ce nume
I-a dat preafrumoasei cu tragic destin,
In pragul de ziua, la margini de lume,
S-a stins o farima din harul divin…"
(sursa poezie: http://sfinx777.wordpress.com/2008/06/30/suflete-pereche/)

Natura plange!

Cand ai ascultat ultima data cantecul imbatator al pasarilor, fosnetul nemuritor al copacilor, lacrimile cerului ce, ajungand pe pamant, ne incanta cu cristalina muzica ce ne-o ofera? Priveste in jur si vei intelege cum noi, oamenii, nu numai ca ne simtim superiori naturii, dar o neglijam! O neglijam, vrem sa profitam cat mai mult de ceea ce ni se ofera, sa castigam cat mai multi bani, sa adunam averi...peste averi...sa ne mandrim cu ele; intre noi exista o competitie fara scrupule si toti vrem locul I. Priveste cum vizavi de tine se afla o cladire inalta, impunatoare, in fata unei biserici modeste, sau in fata unui parc sau, si mai rau, pe o parte din locul parcului tau preferat! Gandeste-te ca fiecare metru patrat in minus de padure sau de parc ne influenteaza negativ si in mod direct - pe noi, oamenii! Pe noi, cei care mai taiem un copac, mai defrisam (despadurim) pentru averi! Te-ai gandit vreodata ca natura este si ea vie, ca ea sufera din cauza noastra? Florile, iarba, copacii, animalele, pasarile, lebedele, oamenii formeaza o legatura indisolubila! "Daca omul nu se poarta cum se cuvine, cerul este suparat, iar pamantul nu prospera!" (Secretele meducinei chineze - Henry B. Lin) Acesasta fraza mi-a dat de gandit. De ce omul, acum, se considera o fiinta supranaturala, inteligenta, o fiinta care dainuie peste tainele macrocosmului si microcosmului? De ce trebuie sa ne luptam unii cu altii, de ce trebuie ca in istoria omenirii sa existe 2 Razboaie Mondiale, 9 Cruciade, Revolutiile, Razboiul Rece? De ce ne cumparam cate 2 - 3 masini, in loc sa ne folosim mai mult de serviciile R.A.T.B. si C.F.R.? De ce trebuie sa ucidem flora, fauna? Ne facem rau in mod constient, stiind ca prejudiciul cauzat naturii se va intoarce intr-o buna zi asupra noastra - inmiit! Natura se poate regenera, noi ca specie (HOMO SAPIENS SAPIENS.), poate ca nu!
Daca ne-am opri macar pentru o clipa din graba cotidiana si am privi in jurul nostru, am vedea cum natura dispare pe zi ce trece mai mult...atat din mintea noastra, cat si fizic! Am vedea ca acum "infloresc" sedii mari, impunatoare, in locul florilor, cum "ciripesc" si ne "incanta" urechile autoturismele in locul pasarilor, cum deseurile igroapa raurile, lacurile, oceanele! Acum, mai mult ca oricand, natura plange...cerul isi lasa lacrimile pe obrajii Pamantului, incercand zadarnic sa curete natura si sa reduca, macar putin, poluarea...Natura plange sub povara greselilor noastre!