Postări
Se spune ca noatea este un sfetnic bun...oare asa sa fie? De cate ori nu ai urmarit fascinat cum soarele apune, lasand in urma-i cortina ridicata pentru Grandiosul Spectacol...
Spectacolul Noptii
Personajele
Luna
Stelele
Luceafarul
Curcubeul
Pamantul
Cerul
Omul
Indragostitii (El si Ea)
El
Ea
ACTUL I
(Ploua. O ploaie calda, de vara. Ploua, dar Soarele straluceste din ce in ce mai puternic.)
SCENA I
SOARELE si NORII
SOARELE (aruncandu-si cu maiestrie razele spre norii cenusii ce il acopera): oare voi nu vedeti cat de abatuti sunt oamenii, florile, copacii si animalele cand ploua atat de mult?
NORII (deranjati de razele Soarelui): oamenii sunt abatuti si daca ploaia nu isi face aparitia cateva zile. Oamenii sunt intotdeauna nemultumiti!
SOARELE: va rog, lasati-ma sa incalzesc si sa usuc Pamantul, macar de dragul florilor ce sufera de atata amar de timp. Ploua de mai bine de trei zile!
NORII: oamenii au gresit, mereu au gresit fata de natura. Acum, este atata ura si atata rautate, incat cerul nu mai poate face fata: ca orice vietate, nu poate decat sa planga...iar cerul nu poate sa planga decat cu ajutorul ploii!
SOARELE: nu mai e mult timp pana la apus. Va promit ca voi face tot posibilul pentru a readuce speranta in randul oamenilor. Va rog sa ma lasati singur cat mai am timp...sunteti obositi, trebuie sa va odihniti. Fara sa vreti, puteti face mult rau...
NORII (obositi): prea bine! Vom pleca. Suntem obositi si nu vrem sa facem rau nimanui...vrem doar ca oamenii sa inteleaga importanta naturii in lumea lor!
SCENA II
SOARELE si CURCUBEUL
SOARELE (cu ultimele forte, incearca sa incalzeasca pamantul si sa readuca o vapaie de speranta in sufletul oamenilor): trebuie, trebuie sa ma lupt pentru a aduce zambetul Pamantului. Norii au dreptate, insa speranta moare ultima. Unicul meu vis este sa am grija ca Pamantul sa fie fericit si ca oamenii sa revina la ganduri de bucurie, bunatate, respactandu-se unii pe altii.
CURCUBEUL (isi face timid aparitia lamga maiestruosul Soare): ...
SOARELE (privind fericit spre Curcubeu, razand): bine ai venit, dragul meu. Nu iti fie teama! Nu mai ploua, cerul nu mai este suparat. Tu esti zambetul Cerului si al Pamantului, tu aduci fericire si speranta oamenilor. Iata, dragul meu...priveste pretutindeni: lumea s-a oprit parca pentru a te privi. Nu iti fie teama! Acum, ca glasul ploii s-a limpezit, poti zambi Pamantului!
CURCBEUL ("stralucind" din ce in ce mai mult, parca mangaind Pamantul): bine te-am gasit! Ai dreptate, cerul pare a se fi inveselit. Lumea pare a se fi schimbat pentru o clipa - sau pentru eternitate? Ce frumos ar fi ca aceste clipe sa se integreze in imensitatea timpului!
SOARELE: dragul meu, am reusit sa readuc speranta si bucuria pretutindeni. Acum este timpul sa ma retrag pentru a-mi reface puterile.
ACTUL II
(Soarele dispare in orizontul necuprins, lasand in urma cortina ridicata pentru spectacolul noptii...)
SCENA I
CERUL si LUNA
CERUL (singur, asteapta si se gandeste...): se spune ca speranta moare ultima. EU ar trebui sa fiu mandru, sa conduc, sa pedepsesc! Oamenii au intrecut orice limita de mult timp. Stiu ca nu le-am dat o lectie pe masura greselilor facute si stiu ca fericirea si bunatatea lor nu va dura mult timp. Asa e firea lor...intotdeauna nemultumiti. Pamantul insa nu are nici o vina...pe el trebuie sa il protejez. Dar cum? Cum...? Nu am cum sa pedepsesc oamenii si sa protejez Pamantul in acelasi timp!
LUNA (mirata, se uita in jur si ii vorbeste Cerului): ce s-a intmaplat, Marite Imparat? Cu ce te-au suparat oamenii atat de mult?
CERUL: tu, care esti Regina Noptii, vezi doar partea acceptabila, uneori frumoasa a lumii. Noaptea oamenii se odihnesc, se roaga, se caiesc pentru relele de peste zi. Noaptea aduce sclipiri de farmec si de magie peste sufletele lor. Acum, indragostitii se iubesc mai mult ca oricand, iar ceilalti sunt cuprinsi de oarecare teama...teama de necunoscut! Ziua insa...ziua nu le mai e teama de nimic! Atunci, pentru ei, orice este posibil. Atunci uita ca trenul vietii ii va duce, candva, pe ultimul drum.
LUNA (din ce in ce mai mirata): dar este atat de frumos noaptea...am auzit atatea legende despre "mirajul noptii", dar nu stiam ca sunt adevarate. Am auzit ca noaptea lumea este invelita cu un vesmant lung si larg, croit din sclipiri de farmec si scantei de magie, ce are puterea de a face lumea mai frumoasa, mai buna si mai credincioasa. Se pare ca este adevarat...
CERUL: tot ce ai auzit este adevarat. Orice legenda are o farama de adevar.
LUNA (ganditoare): noaptea aceasta va fi speciala...Cerule, vreau ca aceasta noapte sa fie deosebita, lasand frumusetile si tainele Pamantului descoperite ochilor si sufletului oamenilor. Vreau ca macar un om sa isi deschida sufletul si sa primeasca Binecuvantarea Noptii pentru intreaga viata. Vreau ca acest om (sau acesti oameni) sa schimbe si pe altii...noaptea este un sfetnic bun!
SCENA II
LUNA, EA, EL si STELELE (EA si EL intr-un oarecare parc, EL stand pe o banca, EA stand pe banca alaturata)
LUNA (catre stele): in aceasta noapte vreau sa straluciti cat de puternic puteti! Vreau sa priviti pamantul si oamenii cu intelepciune, bunatate, voie buna si speranta. Stelelor, vreau ca in aceasta noapte, oamenii sa simta magia ce ii invaluie o data cu apusul Soarelui.
EA (sta pe banca, priveste ingandurata spre cer si vorbeste, sperand parca sa fie auzita de cineva): cat de frumos stralucesc stelele in aceasta noapte. Iar luna...luna este...este...mirifica! (ofteaza) Doamne, totul pare magic, ireal. Stelele si luna par atat de aproape...(priveste mirata luna)...iar luna, parca ar vrea sa imi spuna ceva! (ofteaza) mi se pare. Totul este ireal...totul! Ireal si totusi atat fermecator...
EL (sta pe banca, priveste luna): cat de maiestoasa pare luna in aceasta noapte! Si cat de aprape de sufletul meu! (priveste atent cerul) Este un cer senin, ca pentru doi indragostiti. Un sentiment neinchipuit pluteste in aer...(i se face frig)...pare ireal, inimaginabil. Vantul pare sa readuca in sufletul meu fiorul iubirii, iar luna si stelele parca ar vrea sa imi spuna ceva. Parca...
EA (viseaza, vorbeste mai tare, priveste spre cer): lumea toata pare a fi acoperita cu un voal faurit din flori, iubiri si stele. Pacat...pacat ca nu am cu cine impartasi minunile ce mi se ofera in aceasta noapte. (devine melancolica, plange) Nu am cu cine imparti fericirea sau tristetea...nu am pe umerii cui sa plang si nu am cu cine sa rad...nu am cui sa ii gresesc si nu am pe cine sa iert...nu am cui sa ii spun un cuvant si nu am pe cine sa ascult....nu am pe cine sa ingrijesc si nu are cine ma ingriji. (plange, priveste cerul si ramane ganditoare, incordata, dezamagita)
EL (aude ca plange cineva, o aude pe EA): ...parca plange cineva...oare mi se pare? (se indreapta spre EA si ramane inmarmurit) Domane...oare in fata mea s-a ivit un inger? Daca este un inger, oare de ce plange? Poate este o zeita trista, dezamagita? Cat imi doresc sa merg langa EA...dar daca se va speria? Daca va pleca si nu o sa o mai vad niciodata? Daca...?
EA: (se uita in jur, apoi priveste spre cer...lacrimeaza)
EL (cauta un trandafir rosu si se indreapta spre EA): Domnisoara, imi cer scuze...(se balbaie)...am...eu...observ...imi cer scuze! (zambeste, ofteaza) Domnita, (ii ofera trandafirul) va pot ajuta cu ceva? Va simititi bine?
EA (se sperie): credeam ca sunt singura! Oh, ati auzit tot ce am spus? (priveste trandafirul) Va multumesc pentru acest gest...magnific trandafirul! (il priveste pe EL) Totul este atat de frumos, si...am inceput sa visez si sa vorbesc cu...luna, cu stelele, cu florile.
EL: imi permiteti sa stau langa dumneavoastra?
EA (isi sterge lacrimile): va rog, va rog sa luati loc!
EL: multumesc, doamana mea (ii admira frumusetea ochilor negrii)! Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului...daca este asa, dumneavoastra aveti un suflet frumos, fascinant, plin de iubire, intelepciune si bunatate.
EA: (zambeste) Va multumesc, domnul meu! (ii priveste chipul, apoi priveste spre cer) Este atat de frumoasa natura in aceasta noapte...stelele si luna ar vrea parca sa readuca bunatatea si fericirea pe pamant. Imi pare ca luna este atat de aproape de oameni in aceasta noapte...atat de aproape de sufletul meu...
EL: v-am auzit vorbind, insa credeam ca doar mi s-a parut. Aceleasi ganduri le am si eu...ceea ce gandeam, auzeam aievea; dar totul parea sa fie doar in imaginatia mea. Domna mea, acum stiu ca pe acest pamant mai exista cineva care imi impartaseste gandurile, senimentele. Oare este adevarat? Acum traiesc realitatea sau acesta este farmecul noptii?
EA: totul se intampla aievea. Uitati (ii ia mana intre gingasele-i palme si o incalzeste), pare sa va fie frig; aveti mana rece (il priveste cu atata iubire..."Doamne, oare m-am indragostit?"...ii zambeste intr-un suras angelic, bland, omenos)
EL:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu